Cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului UE „iNduce 4.0” a avut loc în 18 aprilie 2018 la Larnaca. Reuniunea s-a desfășurat în conformitate cu programul proiectului și a avut ca scop facilitarea procesului de luare a deciziilor pentru mai multe activități care sunt în curs de elaborare.
Au fost reprezentate toate instituțiile partenere din proiectul iNduce 4.0 , iar întâlnirea s-a desfășurat în mod eficient și constructiv.
Echipa a fost salutată mai întâi de reprezentanții UPM (România), care este liderul de proiect și apoi de PCX (Cipru), partenerul organizator al întâlnirii.
Au fost analizate toate activitățile proiectului, iar fiecare dintre instituțiile coordonatoare a prezentat progresele realizate în cadrul fiecărui produs, urmată de o planificare amănunțită a activităților rămase pentru a finaliza produsele intelectuale la termenele planificate. Raportul privind IO1 – Stadiul actual privind decalajele de cunoștințele și abilitățile referitoare la industria 4.0, precum și cerințele referitoare la învățarea la locul de muncă (WBL) prezentate de ECQ (Bulgaria) și PIAP (Polonia) au permis formularea cerințelor pentru IO2 , structura conținutului instruirii și responsabilitățile fiecărui partener. S-a discutat extensiv despre structura de învățare a materialelor de instruire și despre implementarea tehnică a portalului interactiv al proiectului.
Reuniunea a continuat cu analize privind managementul și raportarea din cadrul proiectului, elaborarea raportului intermediar, detalii financiare, probleme de diseminare și s-a încheiat cu pregătirea următoarelor etape ale proiectului.